Ce parere aveti despre scoala din Romania?

sâmbătă, 4 iunie 2011

Din nou in presa:)

A.E.R. pentru educatie in top la A.G.I.L.

A.G.I.L. (Anunta Gala in Liceu) este o competitie organizata de Fundatia Dinu Patriciu. Ea s-a desfasurat in perioada 10 martie – 1 iunie 2011 si a fost deschisa tuturor bursierilor Fundatiei Dinu Patriciu, inclusi in programul Inventeaza-ti Viitorul!. Echipa trebuia sa realizeze o campanie de informare a elevilor si a profesorilor din liceul in care studiaza, despre competitia Gala Premiilor in Educatie, organizata de Fundatia Dinu Patriciu si despre posibilitatea de a se inscrie la aceasta competitie. La finalul competitiei, membrii echipei care va realiza si va implementa cea mai creativa campanie de informare au  castigat cate o Tableta CREATIVE ZiiO  fiecare, in valoare de 1.200 RON. Echipa formata din Anca Farcas, Eliza Chirila si Raluca Cocut, cunoscuta ca A.E.R. pentru educatie a fost desemnata de juriu castigatoarea acestei competitii. Una din membrele echipei, Eliza Chirila, a acceptat sa discute cu StiriRoman.ro despre acest proiect.
O.T. Eliza spune-ne te rog cum a luat nastere AER pentru educatie.
E.C. AER pentru educatie este o echipa care a participat la un concurs, pentru a promova Gala Premiilor in Educatie.
O.T. Cat a durat acest concurs si care a fost practic miza lui?
E.C. Concursul s-a desfasurat practic in perioada 11 aprilie- 20 mai, aceasta fiind perioada in care castigatorii primei etape trebuiau sa implementeze planul de campanie. Miza: sa promovam cat mai creativ Gala Premiilor in Educatie, eveniment organizat de Fundatia Dinu Patriciu, fundatie care a initiat si competitia AGIL-Anunta Gala in Liceu- competitie cu ocazia careia a luat nastere echipa AER pentru educatie
O.T. De ce tocmai acest nume?
E.C. Acronimul AER este format din initialele numelor noastre: Anca, Eliza Raluca si oricum, sistemul educational din Romania are deseori nevoie de “o gura de aer”… asa ca numele ni s-a parut potrivit si inspirat.
O.T. Atat tu cat si colegele tale ati fost foarte active. V-ati gandit ca in aceeasi formula sa va implicati in promovarea scolii romanesti?
E.C. Ne-am gandit ca in aceeasi formula sa ne implicam in multe alte promovari si deja facem asta: astazi am fost la Ruginoasa, unde am organizat  a 2-a editie a evenimentului “1 Iunie- Zambet si Bucurie”. Si ca sa iti raspund la intrebare, ne-am gandit si sa promovam scoala romaneasca, valorile autentice, educatia nonformala, tineretul si in general creativitatea.
O.T. Care a fost cel mai greu moment din aceasta perioada?
E.C. Cel mai greu moment? Sincer?! nu cred ca a existat un astfel de moment, un moment greu…toate clipele petrecute in aceasta campanie au fost absolut incredibile. Ne-am bucurat la maxim de fiecare secunda, de fiecare afis lipit, de fiecare postare pe blog, de toate intalnirile cu elevii, profesorii, educatorii si bibliotecarii. Ideile ne veneau una dupa alta si am facut tot posibilul sa le indeplinim pe toate. Acest lucru a fost posibil si datorita sponsorului nostru, domnul deputat Marius Neculai dar si celorlalti voluntari ce ni s-au alaturat.
O.T. Cu ce ai ramas tu personal dupa aceasta experienta?
E.C. Personal, am ramas cu amintiri deosebite dar am invatat si lucruri practice, ce tin spre exemplu de strangere de fonduri si publicitate. Am fost provocata in fiecare secunda sa vin cu idei noi, sa promovez cat mai creativ Gala, am fost pusa in fata unor momente ce mi-au testat rabdarea, emotiile, diplomatia si din toate acestea desigur ca am invatat lucruri ce tin de viata, de maturizare.
O.T. Eliza iti multumim ca ai stat de vorba cu noi, iar in incheiere vreau sa te intreb daca blogul isi va continua existenta.
E.C. Da, blogul isi va continua existenta, mai lipseste doar sa avem noi timpul necesar sa postam. Sa trecem peste BAC si admitere si revenim la el. Va multumesc si eu!
Blogul A.E.R. pentru educatie poate fi citit aici .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu